Starturi vesele!

Ziua profesorului este sărbătoarea celor care modelează sufletele copiilor,adolescenţilor şi tinerilor,a celor,care transmit generaţiilor tinere cunoştinţe in diverse domenii.

Cu prilejul sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului din Învăţămînt” în liceul nostru au fost organizate starturi vesele. Ca participanţi ai concursului au fost adevăraţii sportivi profesori şi viitorii absolvenţi!

Aceste două echipe , formate cu dispoziţie de sărbătoare şi azart competitiv, s-au avîntat în probele sportive pregătite pentru aceste competiţii. Sprijiniţi de aclamaţiile suporterilor, sportivii au dat dovadă de o pregătire fizică bună, isprăvindu-se dibaci cu fiecare probă din program. Astfel, elevii şi profesorii şi-au măsurat forţele la  următoarele probe: “Cartea de vizită”, “Cărucioarele”, “Cusutul nasturelui”, “Mlaştina”, “Curăţitul cartofilor”, “Poezie”, “Concursul căpitanilor”, ”Conducerea mingii cu aruncare la coş” şi “Estafeta combinată”.

Juriul în componenţa directorului L.T. “G.Coşbuc”-dna Guţu Rodica, profesoarei de biologie şi chimie– dna Fiştic Tatiana şi preşedintelui consiliului de elevi-Pascaru Grigore au determinat învingătorii.

Pe locul întîi s-a clasat echipa “Absolvenţii”, locul doi a fost ocupat de echipa  “Victoria”. Fiecare participant din echipă a fost menţionat cu diplomă.

Ziua Autoconducerii!

Data de 5 octombrie este marcată în toată lumea drept Ziua Profesorului.. În Liceul Teoretic “George Coşbuc”,sărbătoarea profesională din acest miez autumnal –este nu doar o simplă zi cînd elevii îşi felicită profesorii cu flori, le dedică poezii în sălile de festivităţi şi au încă o dată posibilitatea să le mulţumească pentru munca imensă şi spiritul de sacrificiu, dar una cînd conducerea liceului este în mînile elevilor. Aceştia, la rîndul său, înlocuiesc absolut toţi profesorii, începînd cu cei de clase primare şi ajungînd pîna la Directorul liceului

Fiecare elev metamorfozat în profesor, s-a străduit să depună maxim entuziasm și imaginație pentru a-și materializa propria concepție referitoare la activitatea desfășurată. Lecțiile s-au derulat intr-un mod original, marcate de un spirit novator. Colegii au demonstrat receptivitate maximă și au avut o atitudine optimistă față de această inițiativă.

Anul acesta, marea onoare şi responsabilitate de a suplini funcţiile administaţiei scoalre au avut-o elevii claselor 10-12.Rolurile au fost împărţite în felul următor:postura de Director fiind reluată de Pascaru Grigore , directorii adjuncţi fiind Nichiforeac Dmitria şi Nedelea Dana, Bold  Dana -director adjunct clasele primare şi Frumusachi Petru -director adjunct pe  educaţie.

Fiind ghidați de posesorii reali ai acestor funcții, ei au fost puși în situația de a prelua o parte din responsabilitățile managerilor școlari. Acest fapt le-a intrigat și le-a mobilizat forțele, pentru că au avut în față o lista de activități destul de consistentă, cu care s-au descurcat în maniera lor specifică.

De dimineaţă ei au fost copleşiţi de emoţii neştiind cum va decurge activitatea lor, însă spre sfîrşitul zilei toţi au ieşit din şcoală numai cu zîmbete pe buze şi nespus de entuziasmaţi, reuşind să facă faţă programului mult prea încărcat. Elevii – profesori susţin că au rămas mulţumiţi de această activitate care le-a servit drept o lecţie foarte importantă şi în urma căreia au făcut o concluzie :” Nu-i deloc uşor a fi profesor. . . ”